Vorbește-mi…te ascult!

”Comunicarea poate oferi celuilalt lucruri gata știute și să-ți spui ție însuți lucruri pe care nu le știi și pe care în sfărșit le poți înțelege, tocmai pentru că le spui.” - Jacques Salomé.
    Prin definiție suntem ființe sociale. La baza relațiilor interumane stă comunicarea. Deseori însă partenerii nu reusesc sa comunice in adevaratul sens al cuvantului. Modul de a comunica atunci cand suntem adulți a fost influențat de mediul în care ne-am trăit copilăria, în principal de membrii familiei in care am crescut. Fie el pozitiv sau negativ, acest mediu ne-a creionat tabloul general asupra cum vorbesc, ascultă și răspund oamenii. Cu acest bagaj pornim în viața, implicit în viața de cuplu.
    Majoritatea cuplurilor devin conștiente la un moment dat de prăpastia ce apare între ei din cauza comunicării defectuoase.
    Următorul pas ar fi să învățăm să comunicăm cât mai constructiv, deschis cu afectivitate, cu căldură, cu emoție. Nu e simplu, dar e realizabil. Pentru a vorbi despre o comunicare constructivă în cuplu e necesar să abordăm mai întâi o parte dintre factorii ce facilitează deteriorarea comunicării în cuplu. Atunci când viața de cuplu se află într-un impas intră în acțiune trei dintre mecanismele psihice obisnuite de apărare și anume:
-  Agresiunea (violența) folosită drept modalitate de a apăra propriile suferințe și răni de care, de cele mai multe ori nu partenerul este responsabil de existența lor. Ci mediul în care am trăit în copilărie, traumele (psihice sau fizice), întâmplările care ne au marcat existența până în acel moment. Folosim violența ca modalitate de a ne apăra într-un mod inconștient propriile răni nevindecate. Aflăm că facem asta abia atunci când începem să ne explorăm pe noi insine prin intermediul terapiei, al dezvoltării personale, practici de autocunoastere, etc. Cum am putea reacționa pentru a diminua agresiunea?
     Am putea să-l ascultăm pe celălalt și să-l lăsăm să se descarce.  Am putea să privim cu detașare, compasiune si iubire. Am putea să-i răspundem la acuze și la agresivitate cu o intonație calmă și blândă. Să nu vorbim peste celălalt. Ați observat ce se întâmplă atunci când încercați să vă întrerupeți partenerul? În cele mai multe cazuri el va ridica tonul încercând să ne acopere și totul va degenera. Să ne amintim cât mai des posibil: ”Un răspuns blând potolește mânia.”
- Masochismul (depresia-devalorizarea) folosit ca modalitate de învinovățire. Astfel întărești sentimentul că ești lipsit de valoare, conducând la încercarea de a nu mai fi tu însuți. Totodată reprezintă o descalificare a propriei persoane, care în același timp îl descalifică pe celălalt. Aceasta este  atitudinea de victimă folosită în scopul de a obține atenție, iubire, aprobare,  dar și de a manipula, astfel îl determini pe partener să facă cum vrei tu.
 Ești fericit că ai ieșit învingător și de data asta, fără să realizezi că de fapt nu ai făcut decât să întărești încă o dată același tip de comportament adictic.
- Idealizarea ( supralicitarea relaționala- reverie-proiecție) e un refuz sau o incapacitate de a accepta realitatea. De multe ori la baza acestui refugiu în ireal, imaginar stă teama de a nu fi abandonat, părăsit, dependenta față de partener, îi cedezi propria puterea considerând ca doar el poate să reușească. Trăiești prin reușitele lui anulându-te pe tine. Îl investești pe el cu toată puterea și responsabilitatea relației, apoi crezi că acest lucru te îndreptățește să îi faci reproșuri și să-i aduci acuzații atunci când greșește. A greși nu face parte din scenariul ideal al unei relații perfecte. Undeva în adâncul ființei tale știi că greșești dar preferi să fugi decât să te confrunți cu adevărul din propria relație.
Dialogul interior nerostit în care fiecare pune întrebările și răspunde, e un dialog ireal care înlocuiește dialogul real și poate duce cu sine la poluarea relației. În timp poate apărea sărăcia dialogului, alcătuit din stereotipuri, locuri comune, banalități - cum ar fi:  ”Dă-mi sarea!,  Ce ai făcut azi ?”,  etc.
 Dialogul implică comunicarea directă între două persoane. Prin dialogul interior avem tendința de a creea o lume imaginară care abundă în ipoteze și idei false în ceea îl privește pe partener. În același timp îi aduci partenerului tot felul de acuze, îl faci vinovat de propriile tale stări de nemulțumire, nefericire, neîmplinire, acumulând astfel o stare generală de frustrare referitoare la partener. Pare confortabil sa avem doar un dialog interior evitând practica dialogului direct. Însă teama de a răni, teama de a fi părăsit stă la originea multor tăceri ale cuplului. În viața unui cuplu este necesară crearea unei distanțe, a unui spațiu de negociere, în care să poată fi recunoscute atât punctele comune, cât și deosebirele dintre parteneri. Comunicarea și recunoașterea diferențelor dintre aceștia îi vor ajuta să se accepte unul pe celălalt în individualitatea lor și să-și asume răspunderea pentru propria fericire .
 Orgoliul este ceva fragil, inflamabil și ușor de zgândărit. El face casă bună cu nevoia de a avea dreptate de a te simți învingător, realitatea e de fapt total diferită. Prin intermediul orgoliului ajungi foarte ușor să deteriorezi relația, despre comunicare nici nu mai poate fi vorba. Îți satisfaci dorința de a domina și te transformi în stăpânul partenerului.
 Dar ce sclav își poate iubi stăpânul? Și atunci din învingator devii un învins de către propria-ți arma.
    Vă invit să reflectați cu toată sinceritatea la aspectele negative care vă aduc suferință și încordare în viața de cuplu.
     În următorul articol vom descoperi împreuna aspectele pozitive care ne ajută sa avem o relație deschisă, armonioasă plină de emotie și frumusețe.