Să descoperim împreună care este procesul de căutare a partenerului ideal.
În lucrarea sa, “Putem iubi oricât de mult dorim: un ghid pentru cupluri”, psihologul Harville Hendrix susține că: ”orice om caută în partener acel amestec de calități pozitive și negative care corespund părinților lui.” Felul în care ne-au vorbit, ne-au mângâiat, în care ne-au învățat și celelalte atribute fizice, emoționale și mentale ale lor, sunt înregistrate în creierul nostru.
Ori de câte ori cunoaștem pe cineva, noi suntem atrași de acele persoane care seamănă cel mai bine cu această imagine înregistrată de timpuriu în subconștientul nostru.
Tot Hendrix ne spune că: ” indiferent care sunt intențiile lor conștiente, cei mai mulți oameni sunt atrași de acei parteneri de sex opus care dispun de trăsăturile pozitive și negative ale celor care i-au crescut, influența cea mai mare exercitând-o trăsăturile negative”. Toate rănile pe care le-am primit vreodată, toate experiențele negative pe care le-am trăit, rămân adânc înrădăcinate în subconștientul nostru. Orice om își construiește principalele trăsături ale personalității în copilărie, când depinde fundamental de părinți. Ideal este, să facem o incursiune în istoria propriei familii pentru a observa și întelege care sunt trăsăturile negative primite de la părinți în principal, înainte de a intra într-o relație de cuplu.
Am putea înțelege mai bine pe ce criterii ne alegem partenerul, care sunt așteptările noastre de la el și ce nevoi îi vom cere să ne împlinească. Pentru că noi intrăm într-o relație de cuplu pornind de la prezumția subconștientă că partenerul nostru va juca rolul unui părinte și va compensa astfel toate lipsurile de care am avut parte în copilăria noastră. Tot ce am avea noi de făcut ar fi să stabilim o relație pe termen lung cu el sau cu ea, folosindu-ne astfel de partener pentru a ne vindeca propriile răni.
Majoritatea cuplurilor observă ca au probleme dar nu ințeleg cum sa le rezolve si asa încep să se acuze reciproc de propriile suferințe.
Deseori întâlnim cupluri care spun: ” Știm că avem probleme, dar nu știm cum să le rezolvăm.” La întrebarea: ”Cum vă comunicați nemulțumirile, așteptările, neîmplinirile?” Răspunsul pe care îl întâlnim cel mai frecvent este ceva de genul: ”Da, el sau ea știe despre asta”! Indiferent ce nume are ”asta” e multă mirare și stupoare pe fața lor când află că partenerul nu știe și nici nu poate ghici ce este în mintea celui de lângă el. Că de fapt acest ”știe” care se face vinovat de multe conflicte există doar în mintea lui.
În realitate partenerul fie el bărbat sau femeie habar nu are de așteptările, dorințele, nemulțumirile, resentimentele, supărările și toate celelalte probleme existente în propriul dialog interior. Acum dacă tot am aflat că celalalt nu ”știe”. Ce facem?
Un prim pas ar fi să aducem cele ”doua lumi”, lumea lui și lumea ei împreună.
Plecând de la premisa că nu ne facem rău intenționat ci doar din neștiință. Având deschiderea, curajul si disponibilitatea de a ne descoperi, cunoaște și dezvălui secretele sufletului nostru bine ascunse și pazite de ochii celuilalt.
Prin curajul de a fi vulnerabili îl invităm pe celalalt să ne iubească așa cum suntem de fapt. Cu fricile și neputințele noastre fără a mai fi incercați de sentimentul vinovăției.
În fond esența fiecărei ființe e nevoia de a fi iubită necondiționat!
