Frica de a actiona, timiditatea, neincrederea in propriul potential, atac de panica, anxietate, depresie, alcoolism, anorexie, bulimie, dependente, fobiile, insomnia, depersonalizarea, stresul, doliul, tulburarile de personalitate, orientarile sexuale.
• Care este scopul ?
Dezvoltarea personală și emoțională reprezintă una dintre componentele esențiale ale adaptării. Ea este necesară pentru menținerea stării de sănatate fizică, emoțională, mentală și influențează dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale. Cercetările din domeniul psihologiei au arătat că un nivel ridicat de abilități intelectuale poate contribui semnificativ la rezultate bune în diferite domenii cum ar fi cel școlar, dar nu este suficient pentru o bună adaptare. În vederea identificării factorilor care contribuie la procesul adaptării și atingerea succesului în viață s-a accentuat foarte mult investigarea rolului jucat de trăirile afective. Astfel, persoanele care au abilități emoționale bine dezvoltate au mai multe șanse să fie mulțumite în viață, să fie eficiente în mai multe domenii, să își gestioneze stilul de gândire care stă la baza propriei productivități, să reușească să comunice eficient cu ceilalti, să stabilească și să mențină relații adecvate. Cele două părți ale creierului: emoțională și logică îndeplinesc deseori funcții diferite în determinarea comportamentelor, dar totuși sunt complet interdependente. Astfel, dezvoltarea personală și emoțională ne permite să ne punem în valoare aptitudinile intelectuale și creativitatea.
In acest sens am inceput sa lucrez atat cu copiii cat si cu adultii din dorinta de a-i ajuta sa constientizeze aspectele care ii impiedica sa realizeze schimbarile necesare pentru a avea succes, implinire, relatii armonioase si echilibrate.
• Unde fac
Intalnirile pentru terapiile individuale si de grup sunt organizate in cadrul scolilor, afterschool-urilor din Galati si in cabinetul propriu.
• Cu ce frecventa
Intalnirile pentru terapiile individuale si grupurile de copiii au loc saptamanal si ori de cate ori e nevoie. Seminariile pentru parinti si cuplu sunt organizate lunar.
• Cu cine colaborez
Toate acestea le realizez in colaborare cu scolile, afterschool-urile din Galati si in parteneriat cu Asociatia Club Ma&Be din Galati.